Laura, o femeie la vreo 40 de ani, cu părul șaten, prins în coadă, te întâmpină cu un zâmbet. E înconjurată de flori. Sunt atât de multe în jurul ei, încât la un scurt exercițiu de imaginație, ai putea vedea cum ghivecele și gălețile cu flori devin o prelungire firească a Laurei. Când e soare prea puternic sau, din contră, plouă mocnit, femeia se adăpostește în chioșcul în care vinde flori. Uneori taie, împachetează, udă, mută, aranjează sau rearanjează florile pe care vrea să le vândă. Alteori, își aprinde o țigară și se uită la video-uri pe telefonul mobil.
Gerbera, margarete, bujori, petunii, crini, gladiole, trandafiri, n-ar putea să recomande doar una fiindcă ei îi plac toate. Își lasă clienții să aleagă ce le place, apoi se apleacă în fața unui dulăpior unde ține ambalajele și pregătește, zâmbind în continuare, buchetele.
Afacerea e a soacrei. A cumpărat ghereta demult, că era în centru, între blocul turn și Biserica Sfântul Spiridon. Așa a ajuns și ea să lucreze între zgomotul de mașini și slujba care răsună de la biserică. Tot așa a ajuns și să aprecieze liniștea care e în cartierul în care locuiește, mai departe de centru.
Pentru ea, Piața Națiunilor înseamnă locul de muncă. Cel mai mult timp îl petrece în interiorul chioșcului și spune că nu prea a legat prietenii cu cei din zonă. Uneori, când merge după apă sau cafea la Click se uită ce mai e prin jur: parcul mereu viu și, mai nou, desenele de pe pereți. Simbolul zonei rămâne același: blocul turn.
Text de Andrada Lăutaru