Pentru Claudiu Blocul turn e buricul Bucureștiul, Fântâna e Piscina Olimpică. Băncile din jurul Piscinei sunt Scaunele Arbitrilor. De la Mega Image - Nu pleci fără 50 de RON. In intersecția cu verde intermitent, unde mașinile nu prea opresc - Dai Colțul.
Am ales zona
Mi s-a părut interesant că e între două zone: parcul Izvor, o zonă super liniștită și Unirii, care e haosul total. Era și aproape de metrou, Calea Victoriei care mie îmi place foarte mult, aproape de Control, de Fabrica. Puteam să merg pe jos, sunt genul de persoană care merge super mult pe jos. Stau super în centru, evit nebunia de la metrou de la Unirii, dar, totodată, nu aveam nici unde să mă mut, în Izvor?! Vizual, Blocul Turn m-a impresionat [...] oau, un turn, singur în mijloc, 17 etaje [...]...
S-au potrivit. Am revenit în București după patru ani de pauză și în primele săptămâni s-a întâmplat să mă sune prietenul ăsta al meu, cu magazinul [de echipament sportiv din spatele Blocului Turn]. Să îl re-deschidă după o pauză de un an jumate.
Aș putea să zic că sunt cel mai monoton, deși sunt din Brașov și sunt super energic, de când am venit aici la job, sunt cel mai puturos, cred ca în top 10, să zic. În afară de ăia care stau acasă someri. De ce? Eu stau în Blocul Turn. Și eu din scara, vin pe lângă Turc [fast-food-ul din zonă] si ajung rapid [la magazin].
Inițial am zis că, ciudat, nu am crezut niciodată că, cu cât ești mai aproape, cu atât întârzii mai mult. Păi, plec la fix! Plec la și două minute! Până te încalți, până ieși, ajungeam tot timpul la și 10. Dar pe de altă parte, acum, după un an jumate realizez că e foarte bine. Adică, nu mai lucrez nici de acasă.. Varianta de a pleca puțin, dar nu prea departe. Cobor, mă duc până la magazin, mă detașez de confortul de acasă, dar, totodată nu intru nici în nebunie să ajung mai stresat decât sunt…
Timp liber în petrecut în zonă?
Mai mănânc aici, la Han. În apropiere, nici măcar pe băncile astea nu pot să stau, că e plin. Până la opt, sunt bătrânii, după opt, sportivii de la halbere.
Nu îmi place
La gunoi nu îmi place [...]
Am noroc că am balconul cu spatele la intersecţie. Toată lumea claxonează, e haosul pe pământ. La ora cinci, sunt dăţi în care se aude din magazin, cum se claxonează în faţă. Ba, dar ce fac ăia, se omoară, e nuntă?!. De la cinci la şase jumate, nu mai face faţă nimeni. Nici cu poliţia. Oamenii vor să ajungă acasă. Nu contează că era zi frumoasă şi puteau să ia metroul.
Cei de la minister, cred că aia dau startul. Scapă la patru jumate, ei au blocat primele intersectii. Vin corporatiile la cinci. Vin cei din Pipera care au plecat mai târziu, cu metroul de nouă, nu de opt dimineaţa.. Şi ies la şapte. Si se face ambuteiaj.
Acum îmi dau seama că, deşi îmi petrec majoritatea timpului în jurul blocului, este mult prea multă energie. Îţi creează, aşa, o tensiune tot timpul şi deşi ar trebui să fii liniştit, eşti tot timpul tensionat. Tot timpul parcheaza cineva aici, tot timpul e gălăgie, tot timpul sunt porumbei care aproape că te atacă. Intersecţia asta, care e tot timpul aglomerată, dar pe de altă parte, ai avea impresia că nu se întâmplă nimic.
Acum nu mai îmi place mai nimic [haha]. Iniţial am fost fascinat, că, a, e Dâmboviţa, am ieşit, am făcut nişte poze. Mamă, ajung repede în Cismigiu, pe langă Damboviţa. Sunt aproape de Izvor... Nu-mi mai place nimic acum!
O să ne atace porumbeii ăştia
Vin oameni care nu locuiesc în bloc și aruncă mâncare, dar aruncă super mult. Băi, dar nu-s bizoni, sunt porumbei, cât le-ai dat. A fost culmea-culmilor, nu știu cum s-a întâmplat, era una care, am văzut că avea trei franzele. Le-a aruncat pe toate la porumbei. M-am întors, dar cred că a durat câteva minute și era unul cu un sac de mâncare. Băi, dar voi sunteți serioși. O să ne atace porumbeii ăstia. Imediat îmi dau cu ciocul, pac, ce faci, mă, treci pe aici, ocolește și tu. Adică, o să trebuiască să intru eu prin iarbă. Nu porumbeii, ei rămân pe asfalt.
Deci, dacă unul o să vină să arunce o fleică de carne...Cade dintr-o șaorma, de la turc [fast food-ul din zonă], porumbeii o să bată cu el, acolo, dau parte-n parte. O să îi spargă șaormeria să mănânce noaptea porumbeii. Deci, o să devină carnivori. E incredibil câtă mâncare primesc. Foarte multă. O să fure din Mega. O să facă petiție cum era cu câinii maidanezi, cu porumbeii maidanezi. Să vină careva să adopte un porumbel, ca să nu mai stea pe străzi.
Interacţiuni cu vecinii. Comunitate?
Cu unii nu ai nimic, dar, pur şi simplu, nu te saluţi, pentru că îi vezi zilnic. Unii te salută, n-ai cum să nu îi saluţi. Adică, baiatul de la parcare vine de la un km să mă salute: eee, ce faci şefu’. [Relaţiile cu vecinii] sunt bune. Nu sunt probleme nici cu cei care stau până dimineața să bea și fac un morman de semințe, ca la escaladă. Semințele sunt nisipul de la piscină. [...] Nu ai cum, creezi o relaţie de prietenie, doar prin rutina aia de zi cu zi. Hei, ce faci, iar la muncă, da, pa. Şi eu sunt genul de persoană comunicativă. Şi atunci, chiar dacă ei nu vorbesc, întreb eu, ce mai faceţi..
Nu poţi să te superi nici pe puii ăia de oameni, mici, care sar în piscină. Sunt în toate oraşele mari. Băieţii care beau bere şi sparg seminţe...nu cred că este poziţia bună, ar trebui să le pună nişte bănci în spatele blocului.
Sunt și lipitori, care au venit aici cumva și fac dezordine. De exemplu, băieții de la parcare care pun șapte rânduri de mașini, băieții care sparg semințe până cresc profiturile de la Nutline. Dar, pe de altă parte, cei care sparg semințe se știu cu băieții care fac curat. Oamenii care sunt în zonă, mai bătrâni și trebuie să cumpere flori, merg la florăria de pe colț. Și noi, avem nevoie de printat mai multe foi, nu mai printăm la noi, deși avem imprimantă. Cumva, eu cred că toți se susțin. Deci, cred că involuntar există un ajutor de-asta, reciproc, câtuși de puțin. Chiar si la Mega îți lasă fără 10 bani.
Text de Alexandra Voivozeanu
