Nu știu dacă ai intrat vreodată, dar e ceva incredibil, întunecos și cu 17 etaje. Niște paliere ciudate..
Să tot fie vreo 25 de ani de când Smaranda se pierdea de-a v-ați-ascunselea în Blocul Turn. Pe atunci, Piața Națiunilor Unite era plin de copii de vârsta ei: asta chiar a fost fain. O clipă nu stăteau locului. Ba o frunza printre blocuri. Ba o acrobaţie pe bătătorul de covoare. Ba o prăjitură la Gioconda. Ba o vizită fantezie la librăria de la parterul blocului turn, era locul ăla fantastic unde mergeam şi băgam nasul în poveşti […] şi era mult mai plin de suflet.
Pe atunci, Piața Unirii chiar era o piață. Mergea cu bunica, pe jos, diminețile, că așa se merge la piață. Alteori, făcea coadă la aprozarul de la parterul unuia dintre blocuri. Ouă, pulpe, celebrele pungi cu creveți.
În zonă, plutea un sentiment de comunitate, care venea, parcă, şi din felul în care fusese gândit locul, găseai de toate la parter. Oamenii se cunoşteau, se salutau, se întâlneau la poveşti […] ştiau unii de alţii, cine s-a mutat, cine a murit. Mergeau la slujba de Paşte la Domniţa Bălaşa. Era clar că se mergea măcar la luat lumină.
După modificările pentru Centrul Civic, de care Smaranda îşi aminteşte vag, nu s-a mai construit mult în zonă. În 90, schimbări au apărut mai ales la parterul blocurilor care se puteau închiria. S-a umplut de reclame. A dispărut librăria fantezie. Piața din spatele magazinului Unirii a devenit magazin. Asta a fost o pierdere pentru Smaranda. Îmi imaginez cum trebuie să fi fost pentru ea [bunică].
Încet, încet s-au mutat foarte mulţi oameni în chirie, care nu aveau treabă cu ce a fost acolo până atunci şi nici timp să se conecteze cu ce era acolo. Şi uşor, uşor s-a pierdut sentimentul ăsta de comunitate.
De-a lungul timpul Smaranda s-a mutat de câteva ori, ba cu părinţii, ba singură, dar locul asta a rămas un punct stabil în viaţa ei. Aşa că a luat decizia ca băieţelul ei, care acum are aproape un an şi jumătate, să se nască în apartament. Unde ar fi fost mai potrivit să se întâmple decât alături de oameni dragi, în intimitatea locului în care ai trăit o viață?
Îşi doreau deja de ceva timp să se mute la ţară, aşa că după ce a apărut copilul au mai rămas în apartament doar vreo patru luni. Înainte să plece se tot gândea: cum o să pot eu să trăiesc fără locușorul ăsta?
De când locuiește la casă, aproape în pădure, perspectiva s-a mai schimbat: Totuși, odată ce s-a întâmplat dusă am fost. Am mai trecut pe la apartament și mi se pare incredibil de mic, nu-mi vine să cred că tot Universul meu era acolo și mă descurcam bine cu toate [...] Când mă gândesc locul are altă dimensiune, e mai mare, e mai viu în amintire, pentru că e plin de ce am trăit.
