Fiul și job-ul ei au aceeași vârstă: 28 de ani. Când intri în oficiul poștal nr. 5 din Piața Națiunilor Unite, Marilena răspunde aproape mecanic: prețul unei recomandate pentru străinătate...
Ca să o vezi, trebuie să te apleci un pic peste pupitru. E o femeie micuță, care pare înghesuită între sute de recomandate și saci cu scrisori. Zâmbește. Meseria asta n-a fost neapărat o alegere, mai degrabă spune că n-a avut încotro. Înainte lucra la ADESG, dar s-a închis. Acum, îi place ceea ce face, chiar dacă nu mai e chiar ca la început.
„Totul îmi place din ceea ce fac la serviciu, dar acum e un prea mult balamuc, un haos. Nu mai e lumea mulţumită, toți lucrează mult pe bani puţini.”
Cel mai des, clienţii se mai supără când cade internetul. Iar asta se întâmplă mai mereu şi nu depinde de Marilena sau de colegele ei. Când cade, nici ele nu pot lucra. Supărarea plutește deasupra timbrelor până când beculețele de la router sclipesc din nou.
Marilena își amintește că sediul poştei s-a mutat în Naţiuni acum vreo cinci ani. Înainte aveau un birou în clădirea Băncii Naţionale, pe Lipscani. Acum nu mai au clădire, au chirie. Vecinii i-au spus că înainte să fie oficiul poștal, acolo era o cofetărie.
Cum vede ea perimetrul de aici?
„Zona e mai aglomerată, mai vizibilă, mai bogată, mai occidentală. Mai ai cu ce să îţi clăteşti ochii, nu e ca într-un cartier unde nu e nimic. Lumea e frumoasă. Dar e și un pic periculos.”
Uneori, când ia o pauză, iese și stă la povești pe o băncuță din parc cu vecinii. Alteori, se uită prin geamul de la oficiul poştal, la cei care stau de poveşti acolo pe bancă. Colegele de la CFR, cu care împarte biroul, îi numesc pe bătrânii de acolo cucucştiuci, pentru că sunt haioşi.
„E frumos când vezi bătrânii pe băncuţe şi fântânile pornite.”
Text de Andrada Lăutaru
