„Florile sunt ca niște copii, trebuie să ai grijă de ele de mici”.
Elena, o doamnă subțirică, cu ochii de un albastru clar, s-a apucat de grădinărit pentru că nu mai putea să se uite la pământul bătătorit, urât, pe care îl vedea de fiecare dată când ieșea din bloc.
S-a mutat din Ploiești în București acum 7 ani, când i-a venit „o minune de sus”, nepoțica ei.
„Am venit pe bucăți și până la urmă am rămas aici de tot.” Aici e într-un bloc din Piața Națiunilor Unite.
Curând a realizat că ajunsese într-un loc în care oamenii uitaseră de flori. Nu zărea vreuna, nici pe la geamuri, nici prin grădinile dintre blocuri. „Parcă era deșert”. Încă i se pare că lumea e atât de înnebunită de problemele vieții, încât nu mai are timp pentru spațiul în care stă.
Ea a crescut cu flori și, până să ajungă aici, nu se gândea că ele ar putea lipsi vreodată din viața ei. Pasiunea pentru grădinărit și flori a moștenit-o de la mama ei. O ajuta de mică. Mai ales la măturatul frunzelor din curte. Își amintește cu plăcere de vremurile alea, când un ghiveci cu flori era un accesoriu nelipsit din geam și fiecare casă avea o grădină cu legume în spate, și una, mică, de flori în față.
A vrut ca povestea ei cu florile să continue, așa că a plantat ea flori și a făcut o grădină pentru toată lumea.
„Am început câte un pic, câte un pic.”
Cele mai importante ustensile îi sunt mâinile și dorința de a avea ceva frumos în preajmă. Așa a improvizat o „săpăligă” și se mai ajută de niște cuțite mai mari.
Prima plantare - „Unde e verde și un pomișor, e frumos, e liniște”
La început, a pus pe margini crini portocalii, iar în mijloc crăițe (care s-au dovedit a fi meniul favorit al melcilor), regina nopții, iarbă grasă. A plantat și câțiva pomișori.
I s-a confirmat ceea ce trăise toată viața: florile intră în viața omului și rămân acolo. „În momentul în care le pui, vezi de ele, nu mai poți să le lași”. Vrea ca în spațiul unde locuiește să se vadă „că a trecut o mână de om”.
Acum merge de două ori pe zi, să aibă grijă de grădina ei. Are o singură problemă: că trebuie să care apă pentru a uda. Un furtun ar scăpa-o de durerile de spate. Încearcă să coopteze câțiva vecini și să facă investiția asta. Până atunci, face ce îi place și poate o să predea una dintre lecțiile pe care le-a învățat de-a lungul vieții: că la baza lucrurilor stă calitatea, dar că și aspectul e important.
„Totul pleacă de la a face un colțișor plăcut ochiului. Indiferent unde ești.”
Text de Andrada Lăutaru
