Ordinea și liniștea
Acasă însemna apartamentul în care a copilărit, dar și Dâmbovița și catacombele din subsolul blocurilor. Astăzi îi spune Piața Națiunile Unite, atunci era Piața Operetei.
Alecsandru s-a mutat aici când avea în jur de 7 ani, acum 37 de ani.
„Toate lucrurile erau organizate, ca o comunitate, în care toată lumea se cunoștea și totul
decurgea normal, după un tipar bine stabilit și știut numai de locatarii de aici.”
Dâmbovița și cofetăria
„Duc dorul cofetăriei. Sâmbăta sau duminica primeam de la părinţi banii necesari să îmi
cumpăr o cutie de bomboane CIP şi chiar două sticle de Pepsi Cola.”
În fața blocului curgea „Dâmbovița veche, neamenajată”, iar pe mijloc era un fel de sens giratoriu cu o fântână arteziană.
Tot în fața blocului erau doi copaci în care se căţărau copiii şi priveau la Tribunal, de unde, „din când în când mai scoteau sau transferau deţinuţi, ceea ce pentru noi era ceva wow, oare ce au făcut aceşti oamenii de au ajuns în cătuşe şi în zeghe. Pe noi ne mirau şi ne marcau, copii fiind.”
Joc și joacă
„În blocul A și blocul C există un perete care are o mică gaură. Nu mi-am dat seama niciodată
ce scop are gaura aia, dar acolo jucam mingiuța. Jucam și tenis de câmp, bătând în perete până ieșeau vecinii, care ne alungau sau ne mai trezeam cu un ibric de apă rece aruncat de la etaj. Erau bătrâni mai blânzi și bătrâni mai comuniști, să le zicem așa. Dar erau haioși.”
***
„Distracţia noastră era umblatul prin catacombe, subsolul era imens. Când eram mic ajunsesem să cunosc cam toate încăperile din subsol”. Acolo, uneori se jucau de-a v-aţi ascunselea, pitita, iar alteori urmăreau şi fugăreau şobolanii.
***
Nu aveau multe jucării, dar aveau mult spațiu de joacă. Și imaginație. Odată și-a confecționat un skateboard din rulmenţi şi o placă de lemn.
Partidele de șah. Serbările
Pensionarii, inclusiv bunicul lui se strângeau în anumite spații special amenajate și socializau prin activități precum șah, remi, ping-pong.
„Atunci era o comunitate foarte închegată. Era respectul în sine, primit de la ceilalţi, copil fiind, intrând şi jucând la un nivel destul de avansat.”
În spatele blocului turn, la blocul C, era o minisală de sport, cu o masă de ping-pong și „încă alte câteva ustensile pentru mișcare”, dar și un teren de fotbal. Sala era deschisă doar marțea sau miercurea și sâmbăta. Tot acolo, comunitatea mai organiza și numeroase festivități sau serbări cu copiii.
Pe atunci, majoritatea locatarilor erau şi proprietari. De aceea, crede el, că erau atenţi la buna
organizare a comunităţii. „Ţineau mult mai mult la acest complex.”
Chiar și în holul blocului turn se desfășurau fel și fel de activități. Se punea accentul foarte mult pe generația tânără: copii de 6,8,10, 12 ani. În același hol, în 2013, Alecsandru a fost ales președinte de bloc.
Text de Andrada Lăutaru
